class="">Gigi Căciuleanu: „Corpurile umane sunt niște corzi vibrânde”

Gigi Căciuleanu: „Corpurile umane sunt niște corzi vibrânde”

Gigi Căciuleanu

„Imagine all the People”, un spectacol însoţit de numele Gigi Căciuleanu. Artistul semnează regia şi coregrafia, costumele, Light designul şi colajul musical. Un spectacol frumos, cu un limbaj corporal deosebit, cu muzică ce te încântă…

26 octombrie 2015,  Comunicate de Presă

Maria Sârbu: În FNT se joacă spectacolul Operei Naţionale din Iaşi – „Imagine all the people”. Ce este acesta?

Gigi Căciuleanu. E un spectacol de imaginaţie!  Publicul este chemat să-şi imagineze, plecând de la aceste cuvinte magice ale lui John Lennon cu care începe şi se sfârşeşte spectacolul – „Imagine all the people”. Dar nu e un spectacol inspirat din John Lennon, ci mai degrabă din „Lume, lume” de Maria Tănase. Oamenii ar vrea să se recunoască în anumite scene din acest spectacol, care este stufos: cu o trupă de balet – de data aceasta, deci, balerini, pe care am încercat să îi aduc pe tărâmul „dans-actorilor”, adică să-i transform în actori, dar nu să desfiinţez ceea ce au ei frumos ca dansatori. Într-un fel, fac acelaşi lucru, ca peste tot: să-i aduc pe actori înspre dans şi pe dansatori înspre actorie.

Cum a fost anul 2015 în România pentru Gigi Căciuleanu?

Am avut patru premiere. După „Imagine all the People” la Iaşi, cu premiera în februarie, am creat „FabriKa” şi „Un minut de dans sau UF!”, găzduite de Teatrul Mic, locul unde am debutat. „…Uf!” este şi mai important pentru mine, căci eu apar pe scenă ca interpret şi ca animator al spectacolului. De curând, a văzut lumina rampei „Vivaldi şi anotimpurile”, pe scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Am mai avut un proiect , dar nu s-a materializat, deocamdată. Patru creaţii într-un an – cred că e destul. Sper să mai fiu invitat în România, să lucrez spectacole.

E un an românesc pentru Gigi Căciuleanu, precum spuneaţi.

Am spus că este un an românesc pentru că am avut numai ştiu câţi ani, exclusiv, chilieni, sau brazilieni, sau francezi, sau nemţeşti… Mi-a dat Dumnezeu şi un an acolo unde m-am născut.

În „FabriKa” aţi folosit o trupă nou-nouţă. De ce?

Din întâmplare, am găsit nişte tineri formidabili. Am făcut casting pentru a găsi oameni care să îi înlocuiască, la nevoie, pe cei din spectacolele „D’ale noastre” sau pe cei din „Folia, Shakespeare & Co.”

Când i-am văzut pe cei 12 dans-actori, i-am spus producătorului Valerian Mareş (Art Production – n.n.): dacă i-aş avea acum, aş face un spectacol. Şi producătorul a spus: bine, fă un spectacol! Am venit şi am fabricat acest spectacol în trei săptămâni, care este ca un omagiu adus faptului că dansatorii sunt pe undeva proletarii artei şi noi muncim din greu pentru fiecare minut de dans foarte multe ore.

Bilete mySTAGE

Prin „…Uf” aţi revenit pe scenă, dar totodată aţi  urcat-o din nou pe scenă, la cei 90 de ani ai săi, pe „tânăra” Miriam Răducanu.

Da, domna Papa, profesoara noastră, a tuturor. Îmi pare rău că foarte mulţi oameni nu-şi dau seama cât îi datorăm acestei doamne. Fără să exagerez, aş proclama-o patrimoniu al umanităţii. Noi nu am ştiut să o apreciem, nu am ştiut să o vindem, în sensul frumos al cuvântului, pe piaţa mondială. Nimeni nu a ştiut să facă un dans de jazz cum a ştiut Miriam Răducanu. Pentru că a înţeles esenţa jazz-ului, frumuseţea celestă a jazzului. Da, este foarte tânără, veşnic tânără!

„Vivaldi şi anotimpurile” – cel mai nou spectacol al dumneavoastră, la Târgu-Mureş. De ce Vivaldi?

De fapt pot să îi spun „Gigi şi anotimpurile lui”. I-am avut din nou pe aceşti dans-actori de la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, care sunt formidabili şi îi iubesc foarte mult. I-am cunoscut atunci când am realizat acolo „Carmina Burana”. Pentru acel spectacol însă muzica lui Carl Orff era total diferită. Iar mie îmi place foarte mult muzica lui Vivaldi. Am lucrat cu aceşti oameni pe ideea muzicalităţii, de data aceasta spunându-le că viorile au corzi; corpurile umane sunt şi ele nişte corzi vibrânde.

Este vorba despre o idee foarte simplă. Omul are tot atâtea anotimpuri câte clipe are. Şi nu trebuie să aştepţi iarna ca să scapi de iarna din suflet sau să aştepţi vara ca să-ţi înflorească florile. Sunt mai multe anotimpuri care se perindă în viaţa unui om. Mi se par interesante acele anotimpuri care nu se succed în ordinea calendarului, ci în ordinea destinului şi tocmai pe această temă am lucrat cu aceşti oameni care m-au şi înţeles şi ne-am înţeles. Ne-am înţeles să facem nu un spectacol simplist, ci unul cât se poate de complicat şi complex. De aceea trebuie văzut de mai multe ori.

INFO

Imagine all the People

după John Lennon, un spectacol de teatru-coregrafic de Gigi Căciuleanu, Opera Naţională Română din Iaşi – 1h 20min fără pauză

Spectacolul va fi transmis pe www.adevarul.ro (livestreaming).
26-10-2015 | 20:00
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Mare

Foto: Ozolin Duşa