class="">Ada Galeș: „Cultura este tot ce rămâne după noi”

articol din campania editorială #teatrulschimbalumea #fnt2017. Urmărește hashtagurile noastre pe contul nostru de Facebook și pe site-ul oficial al Festivalului Național de Teatru, www.fnt.ro. Citește aici manifestul campaniei!

În Festivalul Național de Teatru, pe 22 și 28 octombrie, Ada Galeș își așteaptă publicul chiar în inima orașului, în „București. Instalație umană”, un spectacol despre noi toți. Pornind de aici, am stat de vorbă cu actrița despre cum vede Bucureștiul, arta de acum, lumea. Iată!

Bucureștiul dintr-o poezie

Ada își amintește că, atunci când a fost la castingul pentru „București. Instalație umană”, a scris o poezie. Crede că așa arăta Bucureștiul pentru ea în perioada aceea:

„Alerg 5 minute până la intersecția Basarabia cu Chișinău și mă doare cerșetorul din colț mai tare decât plămânii.

Respir prăfuit. Respir poluat. Respir aerul pe care nu-l simt niciodată când mă urc în mașină și sufoc toate animalele pentru care am devenit vegetariană.

E toată speranța demersului meu adult într-o mlaștină argheziană.

Nu voi salva planeta.

*Alerg.

Bucureștiul m-a făcut să uit să scriu poezii pentru că am ajuns prea obosită să-mi trăiesc o poezie odată imaginată din cauza inerției alergării către poezie.

Am plecat o provincială scriind despre ploi viscerale și alte inefabile și am ajuns o capitalistă care încearcă să îi învețe pe alții să fie o poezie.

*Nu știam că există o farmacie non-stop atât de aproape de ceea ce am ajuns să numesc acasă.

Și mi-am dat seama că turturelele de pe Bach din Floreasca pe care le aveam la geam erau o poezie pe care abia acum o trăiesc.

Atunci când le-am văzut simțeam nevoia să mi-o trăiască alții, o poezie pe care depresia nu m-a lăsat să o simt și tot ea îmi dă acum liniștea credinței că totul e decât prezent.

Eu sunt turturelele. Șezi prezentă.

*Oare au ăștia o piscină ok? Îmi fac abonament. Săptămâna viitoare.

Bucureștiul sunt toți băieții pe care i-am crezut bărbați, pe care după aia am vrut să îi fac. Pentru că am eu o impresie moștenito-defectuoasă că aș putea scoate potențialul din toate femeile și toți bărbații cu care mi-aș pierde nopțile și transpirația și pe care i-aș face să zâmbească.

*Mamă, mai am mult până la intrarea în parc? Aș fi putut lua mașina.

Bucureștiul sunt toți oamenii pe care nu îi voi cunoaște și cu care voi petrece mult ore, aș fi zis beri, dar eu de la 3 mă fac p… așa că nu cred că are sens să desfac picioarele vulnerabilității mele din dorința de a fi simpatică nimănui. Nu sunt simpatică. Sunt foarte simpatică. Empatică. Pozitivă uneori din frica de a nu fi nesimțită față de Univers. Lamentarea e de prost gust, în viață, dar pe scenă cu toții vor să joace Hamlet.

Mai fac o pauză înainte de intrarea în parc, să-mi trag curajul și odată ce vă voi întâlni în viitor voi deveni trecutul vostru, așa că tot ceea ce pot să fac este să mă bucur până la orice capăt de acest prezent și să vă spun că Bucureștiul suntem noi, cei trecători.

Singurul aer pe care eu pot să-l curăț este când sunt cu voi în teatru.

*Alerg încă o tură de cel mai mic și urât lac și decid că nu mai alerg aici.

Am auzit că în IOR se aleargă mai bine.

Alerg.

Am întârziat la repetiții. Diseară am spectacol.”

Bucureștiul din teatru

Și apoi Ada adaugă: „Din noi, toți, s-a construit tot ceea ce se vede pe scenă în București. Instalație umană. A fost o decizie curajoasă a lui Radu Nica de a face un spectacol divised, total în afara zonei lui de confort. Ulterior, Florin Fieroiu a găsit forma în care să putem să ne exprimăm cât mai frust. A urmat o perioadă de documentare în care am vorbit cu tot felul de oameni și am căutat informații în funcție de temele față de care aveam o aplecare, apoi le-am încropit în ceea ce vedeți. Eu îl văd diferit. Nici măcar noi între noi nu suntem de acord cu tot ce spunem și există intervenții în spectacol în legătură cu asta, dar cred că e unul dintre cele mai mari merite ale spectacolului, că e cinstit”.

O noua generație de artiști și un elefant roz în cameră

„Nu prea știu să vorbesc despre alții”, spune Ada Galeș când o întreb ce crede despre generația ei în teatru. „Uneori mă simt speriată, grăbită, confuză, dar în același timp simt că îmi vine să mușc din demersul meu artistic, că am atâtea de zis, că sunt entuziasmată, că mă simt recunoscătoare, liberă și plină de smerenie față de artă. Vorbeam zilele trecute cu două prietene foarte bune, Ana Cucu (regizoare) și Silvana Negruțiu (actriță), că suntem generația care a trăit știind că este un elefant roz în cameră și care simte nevoia să spună că este un elefant roz în cameră. Vorbeam săptămânile trecute și cu divina de Ilinca Manolache despre sensul acțiunilor noastre, despre lipsa lor de sens. Cred că în ultimul timp încerc în conversații unu la unu să descopăr generația mea, să-i înțeleg căutarea artistică și estetică”. Ada Galeș s-a născut pe 9 martie 1991.

Artist vertical = om vertical

Mi se cere să o întreb despre verticalitatea artistului. Și astfel ajungem tot la om. „În primul rând să știe că adevărul nu este un concept relativ și să poată sta drept pe două picioare fiind capabil să-și asume înainte de toate propria lui viață. Cred că artist vertical = om vertical. Nu cred că artiștilor li se poate permite orice că doar sunt artiști și cred că asta se vede pe scenă. Eu văd”, spune Ada. Și o crezi.

Teatrul schimbă mentalități?

„Cultura este tot ce rămâne după noi”, zice când o întreb dacă teatrul schimbă lumea, iar constatarea poate fi deopotrivă a unei actrițe tinere, ca ea, sau a unei artiste extrem de bătrâne. La urma urmei, granițele dintre generații nu sunt chiar așa de vizibile precum celelalte granițe. „Țările alfabetizate timpuriu sunt mai dezvoltate, mentalitățile sunt altfel formate. Cred că teatrul are o funcție extrem de importantă în societate, indiferent de genul de teatru practicat, cred că avem cu toții loc sub soare (cred și că e bine pentru un artist să încerce tot ce poate, să (se) schimbe). Pe lângă teatru, dar prin teatru, eu aleg să lucrez și cu tineri. Mă gândesc că o programă școlară în care să fie introdusă și arta scenică ar ajuta mult, cu atât mai mult pe cei care nu își doresc să urmeze vreo meserie din domeniul artelor. Îmi plac foarte tare vorbele teatrul nu e pe viață și pe moarte și nu se moare din teatrul prost. Mie îmi plac, dar dacă ai întreba vreun apropiat de-ai mei, ți-ar zice că meseria e cea mai importantă pentru mine și că mă comport de parcă operez pe cord deschis. Om fi paradoxali”, detaliază apoi.

Lumea în care trăim

La societatea românească de acum, pe Ada Galeș o revoltă „că nu gândim pe termen lung. Contribuie major la toate problemele socialo-politico-economice ale țării, așa cred eu”. La fel cum crede că „atâta timp cât fiecare artist va fi conștient el însuși de lumea în care trăiește va ști să-și facă și publicul mai conștient. Se recomandă (artistului) o doză zilnică de îndoială că artistul ar fi el însuși conștient”, adaugă cu autoironie.

O întreb care a fost cel mai mare act al ei de curaj de când a devenit actriță și îmi vorbește despre cazul teatrului din Brașov. „Pentru mine curajul nu este absența fricii, ci puterea de a acționa chiar și atunci când îți este teamă. Anul trecut eram angajată la teatrul din Brașov și am fost una dintre cei care au protestat împotriva unui concurs aranjat de Primărie. (Ne-au dat afară pentru îndrăzneală, suntem în plin proces cu teatrul, colegii meu au câștigat deja prima etapă a bătăliei). Aș fi tentată să zic că acela a fost cel mai mare act de curaj. Am luat-o foarte tare în piept, de murit, se moare cu dreptatea în mână și multă lume mi-a zis că voi fi percepută ca o scandalagioaică pentru că am zis ce am observat. Mi-a fost teamă, dar am avut încredere în mine că nu sunt (ba chiar că eu critic mai puțin decât ar fi necesar încercând să găsesc ce-i mai bun), că e important pentru mine în primul rând să îmi asum valorile pe care le am și că în esență cred foarte tare în a construi lucruri împreună cu ceilalți. Cu bucurie.”

Când pregătește un rol, pe Ada o inspiră tot. O inspiră „pregătirea în sine”. E dintre actorii cărora le place la nebunie procesul prin care se naște un spectacol. Dacă vorbim despre cea mai mare realizare profesională a ei de până acum, nu o să numească un rol, ci va spune: „Încrederea oamenilor în munca și talentul meu”. Cât despre războaiele actorului tânăr în România anului 2017, Ada e de părere că „cele mai importante ar trebui să le ducă cu el însuși, înainte de a le duce cu oricine altcineva sau altceva din exterior”.

Concluzia e simplă: mergeți la teatru! Pe Ada Galeș o vedeți în FNT pe 22 și 28 octombrie, de la orele 22.00 și respectiv 21.30, la ARCUB (Hanul Gabroveni), în spectacolul-manifest „București. Instalație umană”. Iar în afara festivalului, mergeți să o vedeți la TNB, în cel mai nou spectacol montat de Bobi Pricop – UFO, și la Apollo111, în Pulverizare, regizat de Andrei Măjeri.

Foto: Andrei Gîndac

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediție, are loc în perioada 20-30 octombrie 2017. Producătorii Festivalului Național de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrală din România și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, coproducător Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Partener: Institutul Cultural Român. Ediţia de anul acesta îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc. Bilete la spectacole: www.mystage.ro/fnt

Ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Click pe imagine pentru a vedea mai multe informații despre spectacolul „București. Instalație umană“