class="">FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a

Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura în acest an în perioada 20 – 30 octombrie 2017, la Bucureşti.

3 mai 2017,  Stiri

Director artistic şi selecţioner al Festivalului va fi şi în acest an criticul de teatru Marina Constantinescu.

„În urma unor discuţii prelungite cu Senatul UNITER, am revenit asupra deciziei şi am hotărât preluarea unui nou mandat de director artistic şi selecţioner al FNT. Împreună cu echipa Festivalului, suntem pregătiţi să mergem mai departe, să continuăm o muncă susţinută şi foarte consistentă care s-a materializat şi a putut fi apreciată şi în ultimele trei ediţii. Interesul major acum este, fireşte, stagiunea teatrală 2016-2017, fenomenul teatral şi cultural al României pe care Festivalul Naţional de Teatru îşi propune să îl reflecteze şi să îndemne din nou la analiza spectatorilor şi a specialiştilor, a celor care sunt interesaţi de teatrul românesc şi nu numai.” Marina Constantinescu

Selecţia oficială a spectacolelor din ţară ce vor fi invitate în FNT 2017 va fi anunţată la începutul lunii iulie.

Directorul artistic al FNT a anunţat totodată că, anul acesta, ediţia cu numărul 27 a Festivalului Naţional de Teatru îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc.