class="">George Banu și „Ușa, o geografie intimă”

În opinia Marinei Constantinescu, cartea, apărută în franceză cu titlul „La porte, au coeur de l’intime”, a ieșit în română într-o traducere excepțională a Ancăi Măniuțiu, „în care limba e plină de nuanțe, o limbă care îi aparține lui George Banu, care îl reprezintă în limba română”. Vorbind despre obiectul foarte intim pe care autorul îl supune analizei și anume ușa, Marina Constantinescu sublinia faptul că în fața sau în spatele ușii este universul în care circulă, în această carte, George Banu și că sunt corelate observațiile lui cu o imagine, cu o pictură, cu luminile speciale dintr-un tablou sau altul ales cu multă grijă, pentru a susține sau pentru a revela cuvântul. Totodată ea a ținut să sublinieze relația, obsedantă cumva, pe care George Banu o are cu arta dincolo de teatru și care îi definește interiorul. „Geografia intimă a lui George Banu este o geografie, aș spune, cinematografică. Pentru că lumina din această carte este lumina tipului lui de observație. Și, din punctul meu de vedere, este lumina care zăbovește pe fiecare carte poștală care ajunge în cutia mea poștală”, a mai spus Marina Constantinescu.

„Ușa, o geografie intimă” a apărut cu sprijinul ICR, al cărui reprezentat, scriitoarea Simona Sora, a vorbit la lansare, spunând că aceasta este o carte fascinantă, că a citit-o ca pe un roman epistolar; că George Banu schițează aici o geografie personal familială, dând exemple cu lucruri ce îl leagă de amintiri și făcând analiză în detaliu. „Vă invit să intrați în intimitatea foarte fin schițată și aproape retrasă; cred că este o cale cu totul aparte de a intra în acest imaginar personal, dar în același timp impersonal – în sensul că ne prinde pe toți și ne întâlnim cu toții în acele momente privilegiate în care suntem noi înșine, dar sunt și ai noștri, cei care mai sunt. Și suntem și cei cărora, la un moment dat, fatalmente, li se va închide o poartă”, a spus Simona Sora.

Traducătoarea cărții, Anca Măniuțiu, a remarcat: „… «Ușa, o geografie intimă» se situează în rândul cărților care își asumă această «sfâșiere» între biografic și teoretic, care mi se pare benefică, deoarece memoria afectivă și vibrația trăirii care impregnează scriitura nu numai că nu obnubilează rigoarea argumentației, ci îți relevă o cale regală de acces înspre o cunoaștere profundă, vie a ficțiunii vii care devine pictură sau a picturii care devine ficțiune (…)”. Îndemnându-i pe cei prezenți să deschidă cartea, să o citească, ea le-a relatat că vor descoperi universuri picturale fascinante ale unor artiști faimoși, pentru care „ușa este o prezență emblematică, cu valențe multiple, narative și simbolice, pe care George Banu ne invită să le deslușim”.

Călin Stegerean și-a exprimat punctul de vedere, ca artist plastic, despre conținutul cărții, în special despre imaginile selectate să însoțească textele din volum. „Ceea ce am observat – și e un câștig al întâlnirii cu această carte – este faptul că, din punct de vedere plastic în compozițiile de pictură, desen ș.a.m.d., ușa creează spațialitate. Și, spre deosebire de construcțiile complicate pe care le presupune perspectiva, o ușă creează și un centru de interes”, a spus Stegerean, aducând diverse exemple întru susținerea ideii sale. Totodată, el a menționat că a avut un element de referință și de contrast, datorită cărții: l-a interesat poate mai puțin relația cu ușa și mai mult relația cu poarta, care înseamnă „accesul către zona publică, către zona puterii, către zona autorității”.

A venit la lansare și regizorul Mihai Măniuțiu, făcându-i, în scris, un portret lui George Banu: „Structural și tipologic, George Banu întruchipează pentru mine figura călătorului. A unui călător înfășurat mai degrabă în pelerină elisabetană, decât în obișnuitul parpalac modern. El nu e un nomad, deoarece, cu rare excepții, nu respectă, ritualic, anume trasee prefixate. George Banu e călătorul paradoxal și, cel mai adesea, imprevizibil. De aceea, pelerina lui de călătorie poartă această splendidă marcă elisabetană.

George Banu e un călător aventuros – și nu numai sub unghi spiritual, dar chiar și fizic, geografic vorbind. Când te aștepți să-l găsești la Paris, preumblându-se și meditând pe Rue de Rivoli, el e la Gdansk, într-o hală de uzină dezafectată, urmărind un spectacol experimental, sau la Belgrad, insomniac, după 20 de ore de vizionare a spectacolului lui Jan Fabre; când îl cauți la Maribor, unde l-au adus obsesiile sale cehoviene, el explorează colțuri ascunse din Lisboa lui Fernando Pessoa; când îți spui că sigur îl vei găsi la Pontedera, dialogând încă o dată cu marile umbre grotowskiene, el tocmai a ajuns la Holstebro, pentru încă o serie de polemici cordiale cu Eugenio Barba; când te aștepți să-ți răspundă la telefon din Palermo, el îți răspunde din San Diego; când, în fine, ai toate datele care converg spre prezența lui aici la FNT, el îți spune că se află pe aeroportul din Tokyo ori din Bogota, dar că va ajunge la timp în București, pentru lansarea noii sale cărți.

Un călător. Un spirit neliniștit. Da, neliniștit, dar, în același timp, stăpânit de un fel de candoare a calmului (…). George Banu continuă să se caute și nu renunță la mirajul de a se surprinde pe el însuși în ipostaze neobișnuite. El nu renunță la mirajul și la plăcerea de a fi surprins de ceea ce i se întâmplă. Ca să te poți căuta în continuare, după atâtea și-atâtea experiențe, trebuie să fii mai mult decât călător – trebuie să întrupezi călătoria și să întreții o relație dublă cu această stare: trebuie s-o îmbrățișezi și, în același timp, să i te abandonezi, să te lași îmbrățișat, înghițit de ea. Lui George Banu îi place și nu-i e teamă să se piardă, să se rătăcească (asta înseamnă să fii înghițit de starea de călătorie)…”

Mihai Măniuțiu mai spune că volumele lui George Banu sunt „călătorii pe care nu le-ai putea face, dacă nu l-ai urma sau nu ai fi însoțit de el – de acest călător totodată avar și generos, predestinat să ne lărgească orizonturile percepției” și că „așa e și excepționala carte pe care o lansăm azi”.

George Banu a vorbit, la final, că această carte „se înscrie în logica” altor volume ale sale: „Cortina sau fisura lumii”, „Spatele omului” sau „Nocturne”. El s-a referit la punctul de plecare în scrierea cărții, la conținutul aflat sub fiecare titlu din cele patru capitole ale cărții: „Amprente și frontiere”, „În inima spațiului intim”, „Melancolia spațiului intim”, „Dincolo de spațiul intim”. A vorbit despre imaginile care însoțesc textele, care sunt universuri picturale fascinante ale unor pictori de origine flamandă sau daneză, poate mai puțin cunoscuți, dar și ale unor celebri artiști, pentru care „ușa este o prezență emblematică, cu valențe multiple, narative și simbolice, pe care George Banu ne invită să le deslușim”, după cum spunea Anca Măniuțiu.

Click pe imagine pentru a vedea o galerie foto de la eveniment. Foto: Florin Biolan