class="">RADIO CLASIC / Interviul săptămânii cu Gigi Căciuleanu

RADIO CLASIC / Interviul săptămânii cu Gigi Căciuleanu

Vineri, 20 octombrie de la ora 12:00, Irina Hasnaș vă propune o întâlnire de excepție cu dansatorul, coregraful și profesorul Gigi Căciuleanu.

20 octombrie 2017,  Articole din presă

Născut la Bucureşti, pe data de 13 mai 1947, Gigi Căciuleanu este absolvent al Şcolii naţionale de coregrafie. La vârsta de 14 ani descoperă dansul contemporan de avangardă sub îndrumarea lui Miriam Răducanu participând la celebrele Nocturne 9 1 /2 din Bucureşti. Îşi completează studiile de dans academic şi coregrafie la Teatrul Bolshoi din Moscova. Solist al Operei Române din Bucureşti dansează roluri din repertoriu. În acelaşi timp, coregrafii acestui teatru crează roluri anume pentru el: Zidul şi Mandarinul miraculos de Oleg Danovski, Amorul doctor şi Un american la Paris de Tilde Urseanu etc.

În anul 1978 este numit Director Artistic al Centrului Naţional Coregrafic la Rennes – Franţa pe care îl dirijează în colaborare cu Dan Mastacan. Până în 1993 a fost o perioadă în care a colaborat cu celebrităţi ale dansului şi muzicii: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maïa Plissetskaïa, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse. Danseaza cu Ruxandra Racovitza, Maina Gielgud, Yvette Chauviré, Svetlana Beriozova, Anton Dolin, Reda Sheta, Adam Luders, Jean-Pierre Franchetti, Peggy Lyman, Patrick Dupond…Invita sa danseze la Rennes pe Viktor Rona, Jean-Christophe Paré, Jean Guizerix, Wilfride Piollet, Sandra Giacosa, Brigitte Lefevre, Michael Denard, Louise Bédard, Ghislaine Thesmar, etc.

Mai multe detalii despre interviu pe RADIO CLASIC