class="">VIDEO Cristian Pepino și ale sale imagini, vise, bazaconii…

[lxa_breadcrumbs]

VIDEO Cristian Pepino și ale sale imagini, vise, bazaconii…

[post_author]

[featured_img]

[gallery_stuff]

Cristian Pepino – grafician, scenograf, constructor de păpuși – a mai scos o carte. De fapt e un album prin care lasă să se vadă o parte din frumusețea sa artistică. L-a intitulat „Imagini, vise, bazaconii…”, cu texte de Simona Preda. Lucrarea, apărută în 2018 la UNATC PRESS, a fost prezentată în FNT.

[post_published],  [post_category]

Într-un text al Marinei Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru, text prilejuit de prezența în FNT al lui Pepino cu această nouă apariție editorială, se arată: „Cristian Pepino este un artist exact așa cum îl veți descoperi, dacă veți răsfoi acest album. Profund, delicat, analitic, melancolic. Are fibră de observator fin, are harul detaliului, ca și pe scenă. Ca în fiecare spectacol al lui. Esența lui umană și artistică este rară. Artist mare, discret, prieten mare, fidel, o inteligență viguroasă, un spirit cultivat, prezent, dinamic, implicat, mînuitor de „sfori”, cuvinte, tușe, creioane, un tip al verbului, al spumei mărilor și al tuturor zilelor, al Nopților. De la Țăndărică, Vama Veche, IATC, de aici, de aiurea, din lumea de pe pamînt și din vis”.

Prin urmare, e un album „cu surprize”, cum i-a plăcut să spună Doinei Lupu, coordonatoarea lansărilor de carte în FNT. Iar artistul Cristian Pepino a venit cu surpriza către cei prezenți: albumul nu se vinde, vi-l dăruiesc. Și l-a dăruit oricui a dorit. Și a dat autografe… La fel și Simona Preda.

Despre splendidele lucrări realizate de-a lungul timpului de Cristian Pepino și despre textele însoțitoare la fel de splendide a vorbit la acest eveniment scriitoarea Ana Barton, găsind, fără greutate, cuvintele cele mai de suflet pentru cei doi. Ea a remarcat generozitatea lor, a adus în atenție ceea ce au făcut împreună „fără să fi existat această simbioză prin neamestecare”.

„Simona a scris textele în așa fel încât ele sunt și independente, dar sunt și cele mai potrivite texte care s-ar fi putut scrie pentru a ilustra textual imaginile. Aceasta se poate face, dacă tu, autorul de text, iubești, prețuiești și înțelegi opera în jurul căreia dansezi. Pentru că lucrurile au fost așa, de data aceasta: opera grafică a existat și opera literară s-a adaptat, dar s-a adaptat excepțional, pentru că s-a adaptat tot prin inspirație”, a spus Ana Barton.

Cu timiditatea ce o caracterizează, Simona Preda – istoric, eseist, publicist – a vorbit despre colaborarea cu Cristian Pepino la album, despre inspirație, căci lucrările lui Cristian Pepino sunt pentru ea, ca și pentru foarte mulți care le văd, un nesecat izvor de frumusețe.

Și artistul a ascultat, a mulțumit tuturor, a zâmbit cu sfială și a promis că se va ocupa din nou de desen, că de mult timp nu a mai desenat.

Albumul este structurat pe capitole: prezentare; începuturi, studii; desene de la Vama Veche; desene pentru teatru; vise, fantezii, bazaconii; imagini cu texte. Tot ce este în carte e despre oameni, despre locuri, despre pasiuni. E despre Pepino. Sunt desene în grafit, în creion, în cărbune, pasteluri… Găsim aici chipuri ale unor mari creatori de teatru, găsim imagini realizate în diverse tehnici, pentru teatru, de-a lungul anilor. Sunt lucrări vechi și noi, arătând traseul creatorului: din 1965 și până în 2018.