class="">OMAGIU LUCIAN PINTILIE

[lxa_breadcrumbs]

OMAGIU LUCIAN PINTILIE

27 octombrie | 11:00, 16:00, 17:30 – HUB FNT, Sala CINETIC

20:30 – Cinemateca UNION

[featured_img]

[gallery_stuff]

„Pintilie ne inhibă pe noi, românii, şi de dincolo. Nici astăzi, în secolul XXI, cei mai mulţi nu ştiu cum să se pună în relaţie cu el. Cum să-l numească. Cum să se definească. Şi astăzi, geniul lui Pintilie îi paralizează. La propriu. Habar nu au cum să-i mulţumească sau să înţeleagă că în toate strigătele lui s-a stâns laşitatea atâtora, că în cuvîntul lui şi în forţa faptelor sale a ţâşnit, salvator, libertatea absolută a artistului. Că în fiecare spectacol sau film există o schijă din războiul pe care el l-a câştigat împotriva „celorlalţi”. A fost singurul interzis. Pus la cutii metalice şi eliminat complet de pe vreo scenă. Reconstituirea, De ce trag clopotele, Mitică, Revizorul.”

Intrare liberă

[same_day_events_link]

HUB FNT, Sala CINETIC

11.00 Rața sălbatică de Henrik Ibsen (înregistrarea spectacolului realizat de Théâtre de la Ville în 1981)

16.00 Autour de Lucian Pintilie

Lansare de carte: Bricabrac de Lucian Pintilie, editura Nemira, 2016

Lucian Pintilie – regizor de teatru

Vor vorbi: Marina Constantinescu, Sanda Manu, Serge Peyrat, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț Marie-France Ionesco

Lucian Pintilie – regizor de film

Vor vorbi: Dorina Chiriac, George Banu despre albumul Doinei Levintza care cuprinde fotografii din filmul ”De ce trag clopotele, Mitică?”, realizator costume – Doina Levintza.

Lucian Pintilie – scriitor

Vorbește Gabriela Adameșteanu

17.30 Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart  (înregistrarea spectacolui de opera realizat pentru Festival d’Aix-en-Provence) 

Cinemateca UNION

În parteneriat cu Les Films de Cannes à Bucarest

20.30 Niki Ardelean, colonel în rezervă 

Regia : Lucian Pintilie

Scenariul: Cristi Puiu, Răzvan Rădulescu

„Lucian Pintilie nu putea trăi în afara teatrului şi filmului. A văzut, ca nimeni altul, teatru şi film făcute în România după 1990. Exista mereu un freamăt când era observat în sală. Un freamăt pe care puţini, foarte puţini dintre cei tineri îl simţeau. El a fost foarte, foarte viu şi perceput, straniu, uneori, ca un fel de statuie. Or, Lucian Pintilie nu s-a osificat în veci! El a fost mereu, mereu, acelaşi spirit uriaş, acelaşi unic observator al lumii şi al teatrului, al filmului, acelaşi mânuitor al cuvântului, un vrăjitor, un zburător care a înălţat artistul la cer.

Lucian Pintilie stă în mijlocul acestui univers, ca un spirit mare şi rebel, cu braţele deschise. Râde şi îmbrăţişează noaptea. Din împreunarea lor s-a născut, magic, o mare aventură. Căci teatrul coboară pe pământ deodată cu Luna.” (Marina Constantinescu)

Jurnalul unui film De ce trag clopotele, Mitică? – un film de Lucian Pintilie, după I.L Caragiale

Pe Lucian Pintilie l-am cunoscut la Paris, mai târziu, ne-am revăzut în atelierul lui Liviu Ciulei, unde lucram la spectacolul Furtuna de W. Shakespeare.

După o perioadă, Lucian Pintile a revenit în țară și mi-a propus să realizez costumele pentru filmul De ce trag clopotele, Mitică? Am sărit în sus de bucurie, nu mă așteptam pentru că știam că dumnealui lucrează de obicei cu Miruna și Radu Boruzescu, scenografi foarte talentați. 

Ne-am întâlnit cu Lucian la noi acasă unde am văzut toate clișeele pe sticlă (fotografii din acea perioadă), cu lumea mahalalei. I-au plăcut foarte mult, a găsit și o idee de décor pentru Paul Bornovski, un arhitect foarte talentat și apreciat de toată lumea.

Lucian avea o efervescență creativă, o bucurie nemăsurată că lucrează un film în țara sa, mai ales un Caragiale. Știa bine ce vrea, explicațiile pe care le dădea aveau umor chiar dacă uneori era sarcastic.

Avantajul de a lucra cu Lucian Pintilie: înveți să gândești personajul, începi să știi importanța detaliului, el știa de la început ce vrea, era necruțător, exteriorizat prin viziuni de coșmar (jocul de măști cu Pampon, într-o pivniță mizeră cu personaje hidoase, un Pampon mitocan  cu urechile mari, exagerate cu ceară, cu obrazul deformat cu șervețele în gură, un Dinică găinar, cu mustăcioară, spilcuit.

Se poate povesti mult dar eu cred că merită să publici Jurnalul unui film, să vadă și generațiile viitoare – asta este istoria unui film- și avem nevoie de ea.

(Doina Levintza)