[lxa_breadcrumbs]

Știri

Luminița Țâcu: „Krum e parte din mine”

Stiri|

„Un spectacol care te face să iubești viața”, așa își caracterizează montarea „Krum” regizoarea Luminița Țâcu. Cele două reprezentații cu producția Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău vor avea loc în cadrul FNT – secțiunea „Teatrul şi societatea. Acum”, în data de 22 octombrie, la 18,00 și la 21:00, pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic.

Obiecte de artă de la licitația „Dăruind vei dobândi”

Stiri|

Licitația „Dăruind vei dobândi”, inițiată și organizată de Festivalul Național de Teatru la Galeriile Artmark, se va desfășura, în 2018, pentru a cincea oară în scop caritabil, banii obținuți din vânzarea obiectelor fiind destinați, prin programul UNITER „Artiștii pentru artiști”, persoanelor care au mare nevoie de ajutor.

Workshop de dans contemporan cu Ana Maria Lucaciu, dedicat dansatorilor, coregrafilor şi actorilor români, în cadrul FNT

Comunicate de presă FNT|

Invitată în Festivalul Naţional de Teatru cu spectacolul de dans „Slightly Off Stage” realizat împreună cu dansatorul american Nathan Griswold, marea artistă de origine română Ana Maria Lucaciu va susţine un atelier de dans contemporan dedicat actorilor, actorilor-dansatori, și coregrafilor din România, în care va împărtăşi din vasta sa experienţă de dansator, coregraf şi performer.

În laboratorul lui Dumnezeu

Stiri|

Două reprezentații cu „Disputa” de Pierre de Marivaux, regia Vlad Massaci, spectacol produs de Teatrul Nottara din București și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, sunt programate în FNT, în 23 octombrie (ora 21.00) și 24 octombrie (20.00), la Sala Majestic a Teatrului Odeon. Montarea are două variante de decor, în festival urmând să fie adus spectacolul în decorul de la Arad.