class="">33 de spectacole. 33 de pagini din istoria recentă a Teatrului Maghiar de Stat Cluj

Recunosc că-mi plac regizorii care păstrază intact miezul poveștii, și mai puțin cei dispuși să sacrifice narațiunea de dragul experimentului. Îmi doresc să ies din sala de spectacol cu povestea vie în minte, cu personajele plimbându-se prin fața ochilor mei, războindu-se cu mintea mea, cu prejudecățile și cu limitele mele de interpretare. Cred în continuare că esența teatrului este dialogul dintre actor/personaje și spectatori, unul construit iar și iar, odată cu fiecare reprezentație nouă a aceluiași spectacol (de aceea îmi place să revăd montări foarte dragi mie sau care mi-au provocat simțurile)

Nona Rapotan

Nu doar actorii, prin natura meseriei, sunt dependenți de relația cu publicul lor, ci și noi, spectatorii, ne hrănim din viața personajelor de teatru. Iar cronicile cărții stimulează această nevoie, o alimentează prin calitatea comentariilor culturale ce evită cu abilitate să intre prea adânc în analize și să folosească un limbaj strict specializat, dar oferă, în schimb, conexiuni culturale cu alte arte, referințe literare sau excursuri semiotice la imaginile scenei. Cu alte cuvinte, Nona Rapotan stăpânește tehnica numită captatio benevolentiae și o practică cu naturalețe și discreție. Nici urmă de didacticism în comentariile sale, o abordare clară fără să fie simplistă e punctată de observații personale, puncte de vedere subiective prin care simțim că împărțim cu ea fotoliul din sala de spectacol. Cronicarul se substituie ochiului și urechilor cititorului, deschide piste personale de reflecție, îl ghidează discret, pe un ton serios, fără să fie grav în lectura semnelor scenei. Nona Rapotan scrie așa cum se înfățișează: luminoasă, discretă, feminină, deschisă la dialog. În fond, cronicile sale sunt scrise cu intenția de a stârni în cititor gustul pentru dialogul polemic. Un dialog stratificat, pe de o parte, cu propriile concluzii de spectator (dacă cititorul a vizionat spectacolul comentat) și, pe de altă parte, un dialog cultural intermediat de cronică, născut din confruntarea cu reperele din societate. Toate aceste paliere conduc într‐un unic punct de fugă: alimentarea nevoii de teatru a cititorului, a pasiunii stârnite prin lectură. O pasiune pe care Nona Rapotan o împărtășește cu cititorul și o trezește în cititor.

Oana Cristea Grigorescu
Prefață la volum