class="">Cealaltă scenă

Lecturile lui Alexa Visarion sunt impresionante. Ele provin din întâlniri consistente cu alte gândiri din spaţii şi temporalităţi diferite. Sunt puţini, să recunoaştem, cei care, în teatrul românesc, fac dezinvolt trimiteri la Nietzsche şi Kierkagaard, la Berdiaev şi Schopenhauer, la Bergman şi Barthes, la Cioran şi la Şestov, la Ecleziast şi la marea poezie a Europei, la filosofiile vechi, dar şi la cele de deunăzi. Ce-i drept, citează şi alţii, însă nimeni nu o face precum Alexa Visarion: citarea ca o chemare, citarea ca revendicare organică dintr-un Sine lărgit, cum îi spunea Noica, o conştiinţă generică (Kant) ce ne aminteşte constant că nimic nu începe cu noi şi nimic nu sfârşeşte cu noi.

Călin Ciobotari

Alexa Visarion s-a impus în ultimii ani ca un scriitordevotat teatrului căruia îi caută și suscită energiile prin vorbe dense, concrete și senzuale. Gândirea la el se înrădăcinează, se hrănește din humusul neepuizat al limbii pe care o exploră și o exploră cu plăceri aproape fizice, erotice căci el mobilizează cuvintele care revelă idei, dar asociate cu încărcătura lor emotivă. Și astfel ceea ce pe scenă fascina la debutul său, a cunoscut o translație spre carte, ca dublu al acesteia. Ele au devenit indisociabile: cartea și scena. Vase comunicante ce dispun de energii echivalente! Îi citesc cu pasiune paginile și îi regăsesc cu plăcere reîntâlnirile cu scena. Reîntâlniri peste care flutură aripa sfârșitului și melancolia dispariției

George Banu