class="">Jucându-l pe Mefisto

Maniera suprarealistă de transcriere îi este prozatorului la îndemână, căci punerea în scenă e ea însăşi recurs la suprarealitate. Rostirea devine prospectivă, printr-o „indeterminare temporală şi logică”, vizând neobosit originaritatea. Căutările oscilează periculos între fiinţă şi umbra ei prelungă şi înşelătoare, închipuind când delicate, stranii ombres chinoises, când groteşti secvenţe de spectacol karaghioz.

Irina Petraș

Alternând onirismul cu suprarealismul și absurdul cu grotescul, literatura lui Mihai Măniuțiu se încadrează undeva pe filiera teatrului ionescian și a lirismului naumian, în acea zonă a aproximării inexprimabilului, unde totul este deopotrivă morbid și feeric, impur, obscur și ezoteric. Nu găsesc nici un motiv pentru care scriitorul să rămână în umbra regizorului.

Marius Chivu