
VIZIONARE ÎNCHEIATĂ Spectacolul a fost disponibil pentru vizionare de sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 11.00, până luni, 15 noiembrie, ora 11.00.
„Poil de Carotte, unul dintre textele celebre cu care au crescut cei născuți înainte de 1989, nu se adresează copiilor, cum s-ar putea crede la prima vedere. Ci, mai ales, părinților de azi depășiți de nefericire, capitulând resemnați în fața ei. Adulților, ce camuflează stângaci rănile copilului abandonat în tăcerea propriei familii, absente afectiv….”
Autor: Jules Renard
Conceptul, adaptarea și traducerea: Adriana Moca
Distribuția:
Jules Renard/Morcoveață: Marius Florea Vizante
Doamna Lepic: Emilia Popescu
Domnul Lepic: Richard Bovnoczki
Anette: Adriana Moca
Asociația Culturală Vis-à-vis
Durata: 50 min
„La 111 ani de la moartea lui Jules Renard, noțiunile-cheie din piesă, distanțarea fizică și emoțională, revin în viața noastră cu o încărcătură nouă. E bine sau nu să spui adevărul, ce înseamnă să fii fericit, iată întrebări la care merită să reflectăm, (re)descoperind personaje în căutarea febrilă a iubirii și a apropierii. E posibil să existe în fiecare dintre noi o esență de Morcoveață.” – Adriana Moca