George Banu scrie despre o istorie ce se conjugă la prezent doar privind spre trecutul fastuos al saloanelor de altădată, luminate de candelabrele maiestuoase, a căror splendoare frapează și astăzi. În teatru, în marile montări care au rămas emblematice, de la Thomas Ostermeier la Andrei Șerban, candelabrul ghidează emoția spectatorului în noaptea pe care artiștii încearcă să o reînvie.
Pentru George Banu, candelabrul este un rege decăzut, el este astrul nopții, el marchează frumusețea unei dispariții anunțate, el e cel care sfidează prin excelență economia, rațiunea, oportunul, cel care reușește să recompună somptuos un trecut nostalgic, melancolic. Astăzi, candelabrul își face simțită prezența tocmai prin absență, iar în ultima sa carte, O lumină în inima nopții, George Banu ne conduce prin viața intimă a rafinamentului, a eleganței, a luminii de altădată.
Subtitlul cărţii care pune în lumină spectacolul din inima nopţii este lămuritor: Candelabrul, de la spaţiul intim la scenă.
… E important cum cade lumina pe chipul actorilor, modificându-le vârsta, accentuând ridurile sau făcând să dispară orice semne ale trecerii timpului. Dacă lumina e puternică, secvenţa scenică poate lua o turnură dramatică – chipurile se aspresc, ca într-un spectacol de Ibsen. Dacă lumina e slabă, ca a unui felinar, liniile feţei devin calde, iar aerul se impregnează cehovian de melancolie. Parte importantă din construcţia unui spectacol, iluminarea joacă ea însăşi un rol, căci regizorul îi rezervă o partitură.
George Banu spune, la un moment dat, în acestă carte splendidă că atunci când intri într-o sală de teatru simţi instinctiv nevoia să priveşti în sus, spre cerul interior, unde sunt pictate, de obicei, diverse scene mitologice care ţin cont de poziţionarea centrală a unui candelabru somptuos. Toată arhitectura unei săli este construită în jurul acestui element central. Candelabrul este un fel de soare al nopţii, iar lumina care coboară, poate, cehovian, strecurând umbre într-o livadă de vişini, „ne urmăreşte încă”, ecou al unui spectacol care s-a încheiat doar pe scenă, nu şi în sufletul spectatorului. Este nevoie de multă lumină în teatru şi în afara lui.
Mihaela Nicolae – bookhub.ro
Rasfoieste cartea aici.