class="">Penumbra

El și ea se întâlnesc în România anilor 1956, în timpul revoluției maghiare, sub supravegerea securității și în condițiile social-economice și politice a deceniului cinci , se despart, își refac viețile în alte spații geografice, alături de alți parteneri, au copii și povestea de dragoste rămâne să fie descoperită de urmași. Aceștia, el și ea, se întâlnesc și refac în 1999, odată cu eclipsa, o relație de dragoste sub supravegherea și participarea autorului, cel care a ales, în final, nu să relateze întâmplările, să caute informații, cum face pe parcursul romanului, ci să stea de vorbă cu personajele, să le asculte gândurile și confesiunile.

De ce se numește romanul Penumbra? Nu pentru semiobscuritate ci mai ales pentru că penumbra este un spațiu intermediar, o zonă a intervalului în care imaginația e liberă, regulile sunt nescrise și inutile. În această zonă relația autor – cititor – personaje este interschimbabilă. Fiecare poate trăi în locul celuilalt. Și chiar dacă autorul declară în final „Nu mai știu cine e cine. Cine e om și cine nu. Nu mai știu ce e fapt și ce e ficțiune. Mi-am pus șapca și am trântit zgomotos ușa după mine. Nu mai e nevoie de autori”, nu putem să-l urmăm. Emoția pe care o trăiește este și a cititorului. Și de acesta avem nevoie pentru că ne aflăm în fața unei proze pe care o citești cu sufletul la gură, atribut al literaturii de mare calitate.

Ioan Cristescu – Un roman al intervalului
Prefață la romanul Penumbra, Editura Integral, București, 2020

Romanul „Penumbra” este greu de încadrat într-o categorie anume, pentru că autorul mixează socialul, istoricul, sentimentalul într-o fantezie rafinată, plină de ritm, compusă cu tehnica cinematografică a alternării planurilor și secvențelor. Hausvater este, de fapt (așa cum recunoaște el însuși în fragmentul final), un „povestitor de povești” interesat nu numai de substanța narațiunii, ci și de modalitatea/activitatea scripturală, pe care o descrie mereu, într-un constant puseu autoreferențial : „De cînd am început să strîng material pentru această carte, mi-am spus că trebuie să evit orice definire a genului cărții. Ar putea fi un roman de dragoste sau de suspans politic, un roman polițist sau istoric. Speram ca mărturiile, interviurile și informația strînsă să mă ducă spre un gen literar care să se potrivească doar acestor personaje și nu altora, ca un costum de haine croit pe măsură.”

[….] Cartea aceasta fabuloasă, finalizată pe 13 mai 2020, dedicată fiului său și (cu un zîmbet în colțul buzelor!) „Doamnei Corona” este un adevărat regal de lectură, pe care îmi îngădui să sper că o vom lansa și la Suceava, în prezența autorului, după ce va trece penumbra pandemiei.

Elena-Brîndușa Steiciuc, Alexander Hausvater – Penumbra, Jupânu’, 25 martie 2021, Suceava