Prințesa care sforăia este piesa care a câștigat concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2020. Premiul a fost oferit în cadrul Galei Premiilor UNITER, ediția a 29-a (19 iulie, Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București), iar Editura UNITEXT a UNITER a publicat un volum cu piesa câştigătoare. Este al doilea trofeu Uniter câștigat de Mihai Ignat la acest concurs, primul fiind în 2007.
„La 17 ani am inventat, împreună cu doi prieteni, un curent literar: Diferenţialismul. Toată lumea a crezut că e vorba despre componenta unei maşini.
La 25 de ani am luat „Leul de argint” la Festivalul de Film de la Veneţia: ca figurant în filmul Hotel de lux. Deşi îmi interpretam propria existenţă – eram student şi aveam rol (sic!) de student –, prestaţia a fost execrabilă.
La 33 de ani am scris cea mai de succes carte de poezie a mea: Klein spuse. A fost singura mea carte pusă în circulaţie fără coperte, fără ISBN şi fără ruşine.
Tot la 33 de ani am câştigat concursul de poezie erotică al revistei „Vatra” de la Târgu Mureş, obţinînd titlul de Amantul anului 2000. Rezultatul: am trezit interesul unui proxenet din Braşov.
La 36 de ani am debutat ca dramaturg direct la BBC Londra: cu Crize. În concluzie: şi cele mai proaste momente ale vieţii pot fi bune la ceva.
Pasiunile mele: filmul, nudul feminin, legile lui Murphy. Nu sunt o persoană ieşită din comun, dimpotrivă, am toate defectele posibile, de la timiditate până la vanitate. Băiat bun, dar… cu deviaţie de sept & două măsele metalice, zappeur, dependent de imaginea cinematografică, sătul de abstracţiuni, de teorii, concepte & idei, dornic de ritmuri diverse. Doldora de prejudecăţi şi leneş ca un cotoi. În 1992, foamea a făcut o escală şi în stomacul meu… Mai vreţi? Atunci citiţi-mă!‟
Mihai Ignat
„Mihai Ignat nu are nevoie să descrie vreun decor, totul se petrece la nivelul unor trăiri care izbucnesc la suprafaţă prin cuvinte. De aici uşurinţa de a le citi şi, mai ales, de a le simţi. Piesele lui Mihai Ignat nu au nevoie de scenă, nu au nevoie de preludiu, de istorie anterioară, nu au continuare dar pot avea un semn de întrebare la sfârşit, oare eu ce rol joc în această piesă de teatru?‟
Ana Damian – liternet.ro