class="">Amadeus de Peter Shaffer

Amadeus de Peter Shaffer

28 octombrie | 18:00 – Teatrul Metropolis, Sala Amfiteatru

29 octombrie | 18:00 – Teatrul Metropolis, Sala Amfiteatru

E arta dreaptă? Care e criteriul după care Dumnezeu dăruiește geniu unui creator și îl refuză altuia?

CUMPĂRĂ BILETE

INFORMAȚII

La deschiderea cortinei, străzile Vienei vibrează de șoapte. Se zvonește că bătrânul compozitor Antonio Salieri l-ar fi ucis cu treizeci și doi de ani în urmă pe celebrul Mozart, măcinat de invidie. Călătorim apoi, ghidați de însuși Salieri, prin cotloanele întunecate ale memoriei, martori la toate episoadele relației sale cu Mozart.

Copil fiind, Salieri a făcut un pact cu Dumnezeu. A cerut să fie un compozitor faimos, jurând în schimb să dedice întreaga sa creație Gloriei cerești. Ajuns compozitor al Curții Imperiului Habsburgic, îl cunoaște pe Mozart și toate reperele comodei lui existențe se prăbușesc. Cum poate o muzică de o frumusețe nepământeană, marcă a geniului divin, “glasul lui Dumnezeu”, cum o numește Salieri stupefiat, să aibă drept mesager un individ atât de meschin, de insolent și de vicios? Și, mai presus de asta, cum a putut Dumnezeu să îl trădeze astfel, când și-a închinat viața și cariera slavei Lui? Gelos și consumat de propria mediocritate, Salieri va simula prietenia cu Mozart, hotărât să îl distrugă. Acest joc perfid îi va pierde pe amândoi – Mozart moare în mizerie, boală și viciu, în timp ce Salieri e condamnat să trăiască, rumegându-și neputința de a crea precum rivalul său.

Dar întrebarea rămâne, ca un ecou pe străzile bătrâne ale Vienei. L-a ucis într-adevăr Salieri pe Mozart? A făcut-o sau n-a făcut-o?

Traducerea: Adrian Solomon

Versiunea scenică: Victor Ioan Frunză

Dramaturgie: Adrian Nicolae

Distribuția:

Antonio Salieri, compozitor: George Costin

Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor: Andrei Huţuleac

Constanze Weber, soţia lui Mozart: Nicoleta Hâncu

Josef, împăratul Austriei: Alexandru Pavel

Contele von Strack, şambelan: Adrian Nicolae

Baronul van Swieten: Sorin Miron

Contele Orsini – Rosenberg, directorul operei: Alin Florea

Venticello 1, colportor: Carol Ionescu

Venticello 2, colportor: Voicu Aaniţei

Teresa Salieri, soţia lui Salieri: Ariana Presan

Caterina Cavalieri, soprană:  Irina Bucescu

Cu participarea extraordinară a tenorului Robert Nagy

În alte roluri: Sorin Flutur, Andrei Redinciuc, Alexandru Grădinaru

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Decorul și costumele:  Adriana Grand

Pregătirea muzicală, documentare & piano live: Csibi Andreea

Light Design: Victor Ioan Frunză

Durata: 2 h 45 min  (cu pauză)

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani

Spectacol în limba română

Teatrul Metropolis, București

VEZI ALTE EVENIMENTE DIN ACEEAȘI ZI