class="">„Dimineață pierdută” – un text-manifest după care regizoarea Cătălina Buzoianu a făcut cel mai bun spectacol al său

„Dimineață pierdută” – un text-manifest după care regizoarea Cătălina Buzoianu a făcut cel mai bun spectacol al său

Aseară, la orele19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc lansarea volumului „Dimineață pierdută” (Editura Tracus Arte, 2018), dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul omonim al Gabrielei Adameșteanu.

24 octombrie 2018,  Stiri

Invitații evenimentului au fost scriitoarea Gabriela Adameșteanu, regizoarea Cătălina Buzoianu, cea care a dramatizat și pus în scenă spectacolul „Dimineața pierdută”, în toamna anului 1986, directorul instituției, Ioan Cristescu, și actrița Tora Vasilescu. Evenimentul, care a avut loc într-un cadru cald și convivial, face parte din Festivalul Național de Teatru 2018.

„Dimineață pierdută” a fost unul dintre spectacolele-reper ale anilor ’80-’90.

„A fost cel mai bun din viața mea”, a mărturisit, de la început, cunoscuta regizoare Cătălina Buzoianu. Aura de senectute pe care părul alb i-o conferă și replicile candide, însă nu lipsite de umor, au marcat întregul discurs al acesteia pe parcursul serii.

„Am citit romanul la recomandarea Valeriei Seciu și am rămas siderată, am zis că trebuie să fac un spectacol după el. Am fost pur și simplu lovită de adevărul profund al acestei cărți, într-un timp când nu se spunea asemenea adevăr. Era foarte greu de redat forța acestui roman, dar am avut curaj și am mers până la capăt. Oricât ar fi contribuția mea, tot textul Gabrielei Adameșteanu a rămas cel mai important în spectacol”, a subliniat regizoarea.

Spectacolul care a uimit și a învins cenzura

Cătălina Buzoianu a mai spus că a avut o intuiție foarte „justă” atunci când s-a gândit că numai la Bulandra va găsi distribuția excepțională de care avea nevoie piesa.

La rândul său, Gabriela Adameșteanu a declarat că avea jumătate din vârsta personajelor ei – 35 de ani – când a scris cartea care avea ca temă ceva ce ea însăși nu trăise, ci doar își imaginase – despre ce înseamnă să fii bătrân și sărac.

„Cronica pe care a făcut-o, la postul de radio Europa Liberă, Monica Lovinescu a contribuit la succesul cărții”, a declarat Gabriela Adameșteanu.

Actrița Tora Vasilescu, scriitoarea Gabriela Adameșteanu și regizoarea Cătălina Buzoianu.

A fost menționat, în suita de evocări, și momentul când spectacolul a trebuit să treacă de procesul cenzurii. Inițial, a fost respins, dar regizoarea a intervenit ulterior schimbând câteva replici.

„Și cei care făceau cenzura au fost șocați de adevărul acestui spectacol și i-au dat drumul să treacă. Era decembrie 1986, era foarte multă tensiune în societate. Era aproape de finalul Epocii Ceuașescu și asta îl face (n.r. – spectacolul) și mai straniu”, a concluzionat Cătălina Buzoianu.

Frigul, ca o cătușă de fier pe gleznă

Actrița Tora Vasilescu a povestit despre comuniunea care exista între spectatori și despre frigul pe care îl îndurau actorii, îmbrăcați în haine subțiri, pe scenă. „Frigul îl simțeam ca o cătușă de fier pe gleznă”, s-a exprimat, metaforic, aceasta

Actorul Mihai Constantin, prezent în sală, a făcut o confesiune publică: „Eram student când, cu acest spectacol, am debutat la Teatrul Bulandra. A fost foarte important și o mare onoare pentru mine. A fost un spectacol-manifest, un mare eveniment în viața Teatrului Bulandra, ceva de neuitat”.

Moderatorul discuției, Ioan Cristescu, a adresat, la finalul întâlnirii, un îndemn către cei prezenți: să vizioneze spectacolul „Dimineaţa pierdută” pe YouTube, speranța acestuia fiind aceea că el va putea fi cândva imprimat și pe DVD.

Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România

Romanul „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, în 1984. Piesa de teatru, asemenea romanului, este o saga de familie care se construieşte în jurul unui personaj-narator, Vica Delcă. Dublul său statut – fostă croitoreasă de lux şi actuală pensionară – îi deschide uşile multor case şi, implicit, ale istoriilor din spatele lor. Poveştile ei prind viaţă în timpul vizitelor matinale pe care i le face Ivonei Scarlat, fiica unei foste cliente, Sophie Ioaniu.

Distribuția spectacolului „Dimineaţa pierdută” cuprinde nume mari ale teatrului românesc: Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mora, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.

Foto: Florin Biolan