class="">Yuri Kordonsky cu pietate despre Cătălina Buzoianu și bucuria de a lucra în minunata ei țară

Yuri Kordonsky cu pietate despre Cătălina Buzoianu și bucuria de a lucra în minunata ei țară

De aproape două decenii, regizorul Yuri Kordonsky vine în România și montează spectacole de teatru. Și a făcut memorabile spectacole pe diferite scene – în București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara. Elevul lui Lev Dodin, actor pe atunci al Teatrului Maly din Sankt Petersburg (azi profesor de Regie la Yale School of Drama din SUA), își începea pe istorica scenă „Bulandra” cariera internațională de regizor, fapt care s-a datorat creatoarei Cătălina Buzoianu.

28 iunie 2018,  Stiri

Când i-am solicitat lui Yuri niște gânduri despre marea regizoare, căreia i se dedică ediția 2018 a Festivalului Național de Teatru, el a acceptat cu bucurie. Iar mărturisile lui ne emoționează. Iată ce spune:

„Dacă nu ar fi fost Cătălina Buzoianu, eu nu aș fi lucrat, probabil niciodată, în România. Am întâlnit-o prima oară în 1999, când Cătălina a susținut un master class la Bochum, Germania – eveniment organizat  în cadrul rețelei Uniunea Teatrelor din Europa, iar eu participam în calitate de actor al Teatrului Maly din Sankt Petersburg. Pentru acest atelier au fost alese două piese: Uriașii munților de Pirandello și Pescărușul de Cehov. Lucrul pe textul lui Pirandello a fost ceva nou pentru mine și m-a entuziasmat. În ceea ce privește Pescărușul însă a fost cu totul altceva. Așa cum sunt aproape toți actorii și regizorii tineri, eu eram convins că știu absolut tot. Cu atât mai mult cu cât Cehov era «al meu, nativ, rus» și toate propunerile Cătălinei păreau a fi, după mine, un atentat asupra sacrului, asupra a ceea ce doar eu, unicul actor rus în acea grupă, puteam înțelege. Mă comportam ca un băiețandru răsfățat. Eram insuportabil. În dialogul meu cu Cătălina, eu l-am luat pe Treplev – tânăr talentat, «genial», iar Cătălinei «i-am dat» rolul Arcadina, care, în pofida tuturor bunelor intenții, nu era în stare să înțeleagă profunzimea piesei «mele». Eu puneam la îndoială tot, absolut tot, ce spunea ea despre Pescărușul.

Nici acum nu înțeleg de ce Cătălina a îndurat cu foarte multă răbdare aroganța și impertinența mea copilărească. Pe atunci, ca regizor reușisem să montez doar un spectacol; și acela era o experiență de școală. Nu aveam experiența unui regizor adevărat și nici răbdarea care vine odată cu vârsta. Se prea poate ca unele dintre ideile mele să fi fost interesante, dar eu nu le acceptam pe-ale Cătălinei. Sunt convins că spiritul meu de răzvrătire a fost o naivitate de adolescent și nu știu de unde a avut Cătălina atâta stăpânire de sine.

În ultima zi a atelierului, ne-am adunat toți participanții la o mică petrecere. Cu o cupă de șampanie în mână, m-am apropiat de Cătălina, i-am mulțumit pentru răbdarea pe care a avut-o și i-am cerut scuze pentru chinul pricinuit. Cătălina a zâmbit  și a spus: «A fost foarte interesant și astfel am aflat multe lucruri noi despre piesa Pescărușul». Ne-am împăcat într-un mod afectuos. Am discutat și despre altele, iar la final ea a adăugat: «Ai talent de regizor; ar fi extraordinar, dacă ai veni cândva în România să montezi un spectacol pe un text de Cehov». Deși m-am simțit măgulit, totuși nu am dat mare atenție la cele spuse de ea. Câte vorbe plăcute își spun oamenii în momentul despărțirii, mai ales când țin în mână o cupă cu șampanie! Și apoi încă simțeam încordarea dintre noi din timpul atelierului. M-am gândit că ea, Cătălina, a fost politicoasă cu mine și mi-a adresat câteva cuvinte frumoase. Ne-am îmbrățișat, ne-am luat rămas bun și eram convins că nu o s-o mai văd.

Peste două luni am primit invitație să pun în scenă la Teatrul Bulandra o piesă de Cehov. Când l-am întrebat pe directorul de atunci Ștefan Iordănescu cum a aflat de persoana mea mi-a răspuns simplu: «Cătălina Buzoianu te-a prezentat în mod elogios ca regizor». Un an mai târziu, am prezentat premiera cu Unchiul Vanea la București. Așa a început îndelungata și frumoasa mea relație cu teatrul românesc.

Cătălina, acum, în 2018, la aproape 20 de ani de la prima noastră întâlnire, aș dori să închin o cupă de șampanie pentru tine, pentru generozitatea ta, înțelepciunea ta, răbdarea ta și capacitatea ta de a crede în tinerețea cuiva, chiar atunci când acesta se împotrivește, îți știrbește autoritatea și refuză să creadă în cunoștințele acumulate de generațiile anterioare. Aș vrea să închin pentru marea bucurie pe care mi-ai dăruit-o, bucuria de a lucra în minunata ta țară. Ai o inimă mare, o inimă plină de generozitate.

Nu, nu sunt gânduri exprimate politicos cu o cupă de șampanie în mână! Îți mulțumesc pentru tot!”